Cum ne împrietenim cu frica ?!??!?

Când vine vorba despre frici, spunem mereu – vreau să scap de frică de … însă abordarea nu este corectă. O frică vine în viața noastră cu un scop aproape nobil, vrea să ne protejeze de ceva anume. În loc să ne dorim să scăpăm de frică, ar trebui să spunem că vrem să înțelegem această frică, cu ce scop este în viața noastră, din ce bază s-a format și cum putem să o transformăm.
O frică neînțeleasă de la bază, se va întoarce iar și iar, până vom înțelege perspectiva din care trebuie să o privim.
A fi un om lipsit de frică nu înseamnă că elimini frica din viața ta, ci că o înțelegi îi recunoști scopul și o pui să lucreze pentru tine, în loc să îți conducă viața.

Așadar, frica este sănătoasă. Este cea care se dă peste cap să ne ferească de situațiile periculoase, să nu ne calce o mașina, să nu ne muște un câine, să nu călcăm pe un șarpe etc. sau să nu murim de foame, să nu fim răniți în iubire sau dezamăgiți de prieteni. Așadar, rolurile sale sunt de protecție și prevenție. Problemele apar când trăind în frică, când nu facem nimic, nu avem inițiativă, nu mai experimentăm viața la potențialul ei maxim, deoarece lucrurile de care ne este frică sunt mult mai puternice. Trebuie să înțelegem rolul fricii și să ne dăm seama cum putem să funcționăm în ciuda ei. Să ne dovedim în fiecare zi prin mici pași mărunți ca în realitate, lucrurile care ne sperie nu sunt atât de puternice.

Frica este parțial instinctivă, parțial învățată. Și trebuie întotdeauna să facem distincția între fricile sănătoase care ne țin în viață și fricile care s-ar putea să nu mai aibă valoare acum, în acest stadiu al vieții noastre. De exemplu, poate ne este frică de iubire, de parteneriate pentru că în mediul nostru familial am crescut în certuri, violență, abuzuri, când de fapt azi, avem puterea și posibilitatea de a alege diferit, de a construi o situație relațională de la zero cu ceea ce ne dorim, cu resursele noastre, acum cu experiența noastră de viață putem decide ce e este de dorit sau nu, ce acceptăm sau nu. De multe ori, nici nu este nevoie să fim în pericol ca să ne fie frică. Gândurile pe care le alimentăm cu energie ne induc fricile care ne perturbă viața.

Ce putem face?
În primul rând să ne dovedim treptat că fricile nu sunt atât de puternice, noi le dăm putere și noi le putem lua această putere, căutând dovezi în sensul opus. Sună oameni care pot să te încurajeze în momentele de frică, în care te sabotezi singur prin alimentarea fricilor.
Încearcă hipnoterapia, o metodă minunată de a pătrunde în subconștientul tău și a descoperi baza de la care se formează aceste frici, construiește o abordare mult mai sănătoasă asupra vieții.

Leave a Reply

More from Danielle's Blog

BOOK Services & Beauty Products

COAFOR / Styling și Tratamente
Make-Up
(0)
Facial makeup.
Treatments for nails

Danielle's Twitter Page